top of page

Surya Graha - Soarele în Astrologia Vedică

Actualizată în: 21 feb. 2022



În Astrologia Vedică, actorii principali ai unei astrograme sunt cele nouă Grahas - Planete: Soarele, Luna, Mercur, Marte, Venus, Jupiter, Saturn, Rahu - Nodul de Nord şi Ketu - Nodul de Sud. Fiecare Graha ocupă un anumit loc în cabinetul planetelor, are propriile caracteristici şi simbolistici şi guvernează una sau două zodii.


Pentru a creea o imagine uşor de înţeles a Grahas - Planetelor şi a relaţiilor dintre ele, sistemul planetar este văzut în astrologie ca o Curte Regală Celestiala. Imaginează-ţi planetele ca fiind personajele unei curţi regale, în care fiecare joacă un rol specific. Surya - Soarele este considerat Regele, Chandra - Luna este considerată Regina, Buddh - Mercur este Prinţul Moştenitor, Mangal - Marte este Comandantul Şef, Shukra - Venus este Ministru, Brihaspati - Jupiter este Ministru, Shani - Saturn reprezintă Servitorii, iar Rahu şi Ketu reprezintă Miliţia. Această poveste ne ajută să înţelegem în profunzime scena celestiala şi face totul mai uşor de amintit. În următoarea serie de articole, voi discuta despre fiecare Graha în parte, pentru a aduce înţelegere asupra complexităţii sistemului astrologic.


Surya



Prima Graha, despre care voi discuta în acest articol, este Surya - Soarele, deşi la citirea unei astrograme această Graha ocupă ca importanţă abia al treilea loc, după Lagna - Ascendent şi Chandra - Luna. Însă în cabinetul planetelor, Surya ocupă locul de vază, şi anume acela de Rege. Surya este Organizatorul Sistemului nostru Solar şi este Sursa noastră Primară de Energie. În astrologie Surya reprezintă şi conceptul Tatălui şi relaţia cu Divinul Masculin, figurile de autoritate din viaţa noastră şi cariera. Poziţia lui Surya în astrogramă, indică starea noastră generală de sănătate, care sunt rolurile pe care le-am putea juca în această viaţă şi cum şi unde putem străluci în această viaţă.



Surya are o natură fixă, cu temperament de foc, intens, Dosha Pitta, gen masculin, guvernează peste ziua de Duminică (Sun-Day), peste zodia Simha - Leu şi peste Bhavas - casele 1- Ascendentul şi corpul fizic, 5 - educaţie şi leadership, şi 10 - tatăl, cariera, guvernul. Surya este în exaltare - zodia în care se simte cel mai bine - în zodia Mesha - Berbec, Mooltrikona - cea mai puternică poziţie - în zodia Leu şi este debilitat - cea mai slabă poziţie - în zodia Balanţă. Dasha lui Surya este de doar 6 ani şi deşi este de scurtă durată, este intensă, aducând energie, foc, radianţă. În Dasha Soarelui avem oportunitatea de a deveni propriul Tată, şi nu în sensul de a-l copia pe tatăl nostru, ci în sensul de a deveni independenţi, liderii propriei vieţi, să ne asumăm responsabilitatea propriei vieţi şi să ne găsim propriul simţ al direcţionalităţii.


Fiecare Graha - Planetă are valori înalte şi valori joase ce se pot exprima în viaţa noastră. Din valorile înalte ale lui Surya fac parte: disciplină, simţul direcţionalităţii, puterea de a persevera, determinarea, conştiinţa lui Dumnezeu, principii înalte, capacitatea de a organiza şi de a conduce cu inima, încrederea în sine, discernământul şi simţul valorii de sine. Din valorile joase ale lui Surya fac parte: furia, distructivitatea, aroganţa, încăpăţânarea, conştiinţa Egoului, nelinişte, ambiţie exagerată, violenţa şi încrederea de sine falsă.



Cum putem să aducem valorile înalte ale lui Surya în interiorul şi în viaţa noastră? Surya guvernează peste spaţii precum: pădurile, munţii, templele. Petrecând timp în aceste spaţii, calităţile înalte ale lui Surya se vor intensifica în interiorul nostru. Purtarea de rubine, granat, aur, cupru sau a culorilor roşu şi portocaliu închis, de asemenea intensifică energia lui Surya. Pentru invocarea energiei lui Surya, invocăm ca zeitate pe Rama şi putem asculta şi cânta mantrele lui Rama sau Gayatri.


În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte Grahas - Planete, Surya se înţelege bine cu soţia sa - Luna, atâta timp cât nu este aproape de ea, în aceeaşi casă, este neutru față de fiul său - Mercur şi faţă de ministrul sau - Venus, este foarte bun prieten cu ministrul - Jupiter şi cu comandandul şef - Marte şi nu este prieten cu servitorii - Saturn şi cu miliţia - Rahu şi Ketu. Aceasta este o imagine foarte mult simplificată a relaţiilor dintre planete, ele fiind mult mai complexe şi depinzând de o serie mare de factori.


În ceea ce priveşte Nakshatrele sau sub-zodiile, cum îmi place să le numesc, Surya guvernează peste Kritika, care se află la graniţa dintre Berbec şi Taur (26°40 Berbec - 10°00 Taur), Uttara Phalguni, la graniţa dintre Leu şi Fecioară (26°40 Leu - 10°00 Fecioară) şi Uttar Ashadha, la graniţa dintre Săgetător şi Capricorn (26°40 Săgetător - 10°00 Capricorn). Nakshatrele guvernate de Surya, vor avea automat din calităţile solare ale acestuia.


Fiecare Graha reprezintă un arhetip, spre a cărui valori înalte, fiecare dintre noi putem aspira şi pe care îl putem folosi ca model şi ghid în propria viaţă. Surya reprezintă arhetipul regelui, al liderului, al organizatorului, al divinului masculin. Este bine să cunoaştem valorile înalte ale acestuia şi să ţintim către ele, dar şi valorile joase, pentru a le putea recunoaşte în interiorul nostru şi pentru a ne autoregla. Grahas nu reprezintă cauze şi nu produc karma. Ele nu ne scriu destinul, ci doar deţin anumite tipuri de energii. Aceste energii noi le putem folosi în direcţii joase sau înalte. Tu eşti întotdeauna cel care decide.


Dacă vrei să afli poziția planetelor în astrograma personală și ce semnficații au acestea pentru tine, lasă-mi un mesaj pe rețelele de socializare sau un e-mail (maria_irina_irimescu@yahoo.com) și rezervă o citire Jyotish!


Om shanti!

Maria

0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page